| Location: Sydney (AUS) | Sunrise: 06:49 | Sunset: 16:56 | GMT +10 |
 | Home  | Moon  | Monitor  | News  | About Me  | Site Map  | Guest Book  |   | 
Your browser did not load the style sheet and as a result the web page is not displaying correctly.
  • Cause: You use a low speed connection or the Internet is slow at this time. Solution: Hit the Refresh Button of the browser.
  • Cause: Your browser is not complying with the cascading style sheet used. Solution: Update your browser. We recommend Internet Explorer (IE) or FireFox.
Timpul Ca Dar Suprem

Nu-mi aduc aminte de ceva care sa fi primit ca dar si care dupa ani si ani de zile sa reprezinte tot atit de mult, precum momentele placute daruite de cei la care am tinut. Chiar daca nu i-am mai avut aproape, chiar daca relatiile dintre noi s-au schimbat, amintirea acelor momente, a ramas suficient de vie, semnificativa si relevanta pentru mine, dupa ani si ani de zile.

De ce consider timpul ca un dar suprem?

In primul rind numai timpul poate duce la crearea unei amintiri pe scoarta noastra cerebrala. Chiar daca amintirea se refera la un obiect, fara un timp cheltuit de a sesiza obiectul, fara un timp petrecut de al folosi etc., nu am avea o amintire despre acel obiect. Acelasi lucru este valabil si despre oameni. Spre deosebire de obiecte la care timpul este irelevant, oamenii, pentru a ne lasa o amintire de o ora, trebuie sa petreaca si ei o ora din viata lor cu noi. Am zice: mai echitabil nici ca se poate. Si cu toate astea, poate eu imi voi aduce aminte de acea ora, in timp ce persoana care mi-a daruit-o, poate o va uita. Nu este insa vina mea, ca persoana in cauza nu au stiut sa "profite" de timpul daruit de mine. Nu a facut parte din categoria "celor interesati", a celor definiti de expresia "To whom it may concern!". Imi cer scuze celor care si-au pierdut timpul cu mine...

Odata insa ce o amintire COMUNA s-a stabilit ea are o valoare inestimabila pentru cel care o poseda. Aceste amintiri ne dau in final senzatia unei vieti pe care am trait-o din plin sau a unei vieti searbade, sterse. Sint aceste amintiri cele care reliefeaza drumul parcurs de noi de-a lungul vietii, care dau un sens vietii traite de noi, care fac fiecare persoana unica, care joaca "rolul sarii si piperului" in "gustul" pe care ni-l lasa o anumta perioada din viata. Le multumesc celor care mi-au daruit timpul lor...

Si daca adaugam la aceste consideratii si faptul ca timpul este o resursa care nu poate fi refolosita si care la scara vietii noastre este limitata, ne putem da seama, ca timpul intr-adevar este un dar suprem.

Avem si amintiri "proaste", despre care nu merita sa vorbim, deoarece ele nu reprezinta un cistig, altul decit experienta pe care ne-au adus-o. Din fericire, creierul are grija sa uite aceste amintiri proaste sau sa le cenzureze astfel incit sa lase numai partea pozitiva a unei experiente proaste ...
©Copyright 2017 Gabriel Ditu